Știri
Cele mai înfricoșătoare cotloane ale jocurilor non-horror
A
Ade Adeniji
Un prim exemplu ar fi BioShock Infinite, unde antieroul Booker DeWitt dă peste misterioșii Boys of Silence, niște inamici care reușesc să te sperie chiar și dacă ai terminat jocul de 10 ori. Sau Red Dead Redemption 2, unde elementul de groază este mai puțin intens, dar la fel de apăsător. Dincolo de haosul evident al DLC-ului Undead Nightmare din jocul original, Red Dead 2 îi tulbură pe jucători prin designul de sunet sumbru și prin mecanici complexe de degradare, cum ar fi cadavrele umane care se descompun treptat. Da, în joc există și un nivel de violență clasic pentru Rockstar, dar la fel de importante sunt și liniștea și singurătatea care urmează după. Și uite așa am ajuns și la The Long Dark, un joc brutal de supraviețuire în care ești singur în tundra înghețată canadiană, unde te lupți cu lupii, încerci să faci față furtunilor de zăpadă care te dezorientează, cauți hrană și realizezi că natura însăși poate fi un monstru.
Astfel, apare următoarea întrebare: de ce dezvoltatorii includ elemente horror în jocuri care nu fac parte din acest gen? Ce aduc aceste momente tulburătoare în tipurile de jocuri în care sperieturile nu reprezintă principalul punct de atracție? Pentru a explora cele mai înfricoșătoare cotloane ale jocurilor non-horror, EGS a discutat cu mai multe persoane din spatele acestora, printre care scenaristul veteran de la Rockstar, Michael Unsworth, scenaristul care a lucrat la BioShock Infinite, Joe Fielder, și Raphael van Lierop, fondatorul studioului Hinterland care a creat The Long Dark.
BioShock Infinite: omul împotriva mașinii
Seria BioShock a oscilat mereu între elementele familiare și cele bizare. Deși jocul original aducea mai mult cu un shooter cu accente horror, BioShock Infinite (lansat în 2013), cu orașul său aerian retro-futurist din 1912, pare mai mult o aventură eroică. Și totuși, unele dintre cele mai memorabile momente ale sale inspiră o teroare pură.
În aceste momente apare adesea Songbird, un gardian jumătate-mașină, jumătate-om, creat de Fink Manufacturing pentru a o încarcera pe Elizabeth deasupra Columbiei. Cu capul său acoperit cu piele groasă și un singur ochi profetic, a cărui culoare se schimbă în funcție de emoție, Songbird este atât un monstru, cât și un temnicer tragic. Booker DeWitt îl aude adesea cu mult timp înainte să îl vadă, prezența sa fiind anunțată de un fluierat distorsionat care răsună de undeva de sus, gheare de metal care zgârie podelele și zgomote de aripi care lovesc pereții.
Songbird este una dintre numeroasele creații de coșmar semnate de artistul conceptual Robb Waters, ale cărui proiecte excelează în a păstra exact atât de multă umanitate încât să facă inumanul tulburător. Această filozofie atinge apogeul cu Boys of Silence, paznicii Comstock House, azilul de reeducare al orașului. Boys of Silence poartă uniforme albastre impecabile, care amintesc de hainele școlarilor, dar caracteristica lor definitorie este o cască masivă încuiată cu un lacăt, care amplifică sunetele și le șterge orice urmă de individualitate. Trupurile lor au crescut până când uniformele le-au rămas mici, iar fețele le-au dispărut, sigilate în oțel.
„Singurul lucru pe care îl aveam era numele lor”, a declarat Waters. „Pornind de aici, căutam să creez ceva semi-abstract, dar totodată identificabil și tragic de uman.” Waters era de părere că „designul simplu, impresionant și dezumanizant al măștii era tot ce trebuia” pentru a le provoca groază jucătorilor, așa că a evitat elementele vizuale mai șocante, cum ar fi sângele.
Joe Fielder, un jurnalist de la GameSpot care a ajuns scriitor și scenarist de jocuri video, a declarat că munca lui Waters le depășea constant așteptările. „Îi dădeam lui Robb o serie de obiective și de limite... apoi rămâneam cu gura căscată când se întorcea cu ceva de 10 ori mai bun decât ce aveam noi în minte inițial.” Songbird, Handyman și Motorized Patriot s-au născut cu toții din schițele lui Waters. În cazul Boys of Silence, Waters spune că numele lor a fost născocit de un designer, care i-a zis și că ar trebui să fie personaje axate pe sunet. Pornind de acolo, Waters a creat restul. „Trebuia să le găsim un loc în joc”, adaugă Fielder.
Waters spune că abordează toate proiectele sale horror cu un „sentiment de dualitate”. „Da, încerc să creez ceva inconfortabil și cutremurător din punct de vedere vizual, dar care provoacă și o anumită stare de tristețe”, explică el. Dacă o creatură este pur și simplu grotescă, ca o insectă, de exemplu, instinctul îți spune să o strivești și să mergi mai departe. Dar, dacă îi oferi capacitatea de a simți sau măcar sugerezi că ar putea simți ceva, actele de violență se complică brusc.
În cele din urmă, devine clar că Boys of Silence nu sunt acolo ca să te lupți cu ei, ci ca să-i eviți. „Dacă ar fi trebuit să-i înfrunți într-o luptă corp la corp, nu ar fi avut un impact la fel de mare”, explică Waters. În loc să te rănească în mod direct, Boys of Silence dezlănțuie inamici cu un singur țipăt ascuțit, transformând fiecare pas greșit al jucătorului într-o pedeapsă. Iar în timp ce fugi de ei, treci pe lângă un avertisment înfiorător scris pe un perete: „Niciun păcat nu scapă de privirea lui.”
Red Dead Redemption 2 și o degradare lentă și insidioasă
Deși Red Dead Redemption 2 va rămâne pentru totdeauna în memoria tuturor drept opera western monumentală creată de Rockstar, jocul ascunde și una dintre cele mai tulburătoare experiențe din gamingul modern, nu într-o casă bântuită, ci în noroiul și ceața din regiunea Bayou. Cu mult înainte să le afli numele, Night Folk își fac simțită prezența. O femeie îmbrăcată în alb plânge în liniște în mlaștină. Dacă te apropii de ea, fuge brusc, iar imediat după, o gașcă de personaje albe precum creta se năpustește spre tine de la marginea pădurii. Nu se comportă ca niște bandiți rivali și nici nu te batjocoresc. Nici măcar nu vorbesc. Pur și simplu apar pe neauzite, brusc și mult prea aproape de tine.
Scenaristul Michael Unsworth, care a lucrat la Rockstar timp de 16 ani, inclusiv ca vicepreședinte al departamentului de scenaristică, a confirmat că nu a fost o întâmplare. „Voiam ca mlaștinile să pară înfiorătoare și tulburătoare, mai ales după lăsarea întunericului”, mi-a spus el. „Să vezi cum o ceată de Night Folk înarmați cu macete te atacă brusc de la adăpostul întunericului chiar e ceva terifiant... Clar se numără printre sperieturile mele preferate din joc.”
Chiar și stoicul Arthur Morgan, un bărbat care elimină cu sânge rece găști întregi, nu își poate ascunde panica atunci când unul dintre ei îl atacă printre trestii. „Ticăloși ciudați!”, strigă Morgan.
Dincolo de Bayou, o grămadă de stârvuri trec printr-un proces de descompunere în mai multe etape dacă sunt lăsate neatinse, de la cadavre proaspete, la rămășițe scheletice. Animalele necrofage precum vulturii, șobolanii, muștele și lupii sunt programate să se hrănească cu aceste corpuri în descompunere, adăugând un strat de realism ecosistemului jocului. Această mecanică face jocul mai captivant, întărind ideea că lumea continuă să evolueze chiar și atunci când jucătorul nu este prezent.
Scenariștii și designerii de la Rockstar au creat imaginile de coșmar din Red Dead 2, iar compozitorul veteran Woody Jackson i-a adăugat niște sunete înfiorătoare. O parte din această atmosferă provine dintr-o sursă neașteptată: un sintetizator experimental Buchla Music Easel din anii '70 care se pliază într-o geantă, despre care Jackson a vorbit pe larg în timp ce enumera westernurile care l-au influențat. Jackson a pus accentul pe westernuri din anii '70 precum Rătăcitorul câmpiilor înalte, care îmbinau sunetele clasice cu cele mai excentrice și mai psihedelice.
„Cu șase luni înainte să încep munca la Red Dead [2], cream o serie de linii de bas distorsionate prin reverberație cu sintetizatorul”, a declarat Jackson. „E ciudat, dar multe dintre ele au ajuns să fie fundația pentru Bayou. Dacă auzi acel sunet grav, să știi că de la Buchla e. De acolo vine toată atmosfera sinistră și întunecată.”
Jackson nu s-a oprit la sintetizatoare. Pe vremea când încă locuia în Los Angeles, a adunat relicve de percuție de la legendarul magazin Professional Drum Shop din Hollywood, California, inclusiv fluiere cu apă menite să imite păsările. Apoi le-a modificat timbrul, transformându-le, printre altele, în mormăituri animalice. „Când lucram la Red Dead 2, cred că aveam vreo 40 de instrumente de percuție de genul acela”, a spus Jackson.
„The Long Dark este o fantezie a vulnerabilității”
Frica inspirată de jocul The Long Dark se insinuează lent, prin frig, izolare și amenințarea mereu prezentă a sălbăticiei. Evenimentul de sezon Escape the Darkwalker, care a fost inițial o provocare de Halloween de două săptămâni din toamna anului 2020, este emblematic pentru acest tip de teamă. Jucătorii au la dispoziție o perioadă de grație de 15 minute înainte ca Darkwalker să sosească, după care trebuie să fugă, să se cațăre și să supraviețuiască, îndeplinind totodată și celelalte provocări standard pe care jocul le azvârle împotriva lor: animale sălbatice, foame, frig, oboseală și chiar sănătate mintală. Creatura în sine nu se dezvăluie niciodată complet, fiind exprimată prin sunete, urmele unor pași masivi și alarme de proximitate.
Conform directorului creativ Raphael van Lierop, neliniștea care se insinuează pe tot parcursul jocului este intenționată. „The Long Dark are câteva lucruri în comun cu jocurile horror populare, mai exact, faptul că te facem să te simți foarte vulnerabil în fața unor forțe pe care nu le poți controla. În cazul nostru, Mama Natură”, a explicat el. „În timp ce multe jocuri, în special shooterele, tind să fie fantezii ale puterii, The Long Dark este o fantezie a vulnerabilității. Iar această vulnerabilitate îi poate face pe jucători să se simtă profund inconfortabil. Tu nu contezi. Doar observi, trăiești și încerci să supraviețuiești până mâine.”
Tensiunea din The Long Dark nu ține doar de pericolul clar și prezent, ci și de gestionarea interacțiunii dintre sisteme. Furtunile de zăpadă, de exemplu, îi dezorientează pe jucători în zone familiare, forțându-i să navigheze orbește în timp ce mor de frig, sunt înfometați și epuizați. Panica, remarcă van Lierop, este cea care îi învinge pe jucători de obicei: „Ai nevoie cu adevărat de forță mintală pentru a rămâne calm și a încerca să gândești limpede.”
Privind spre viitor, van Lierop consideră că următorul joc din serie, Blackfrost: The Long Dark 2, programat pentru lansare la începutul lui 2026, va duce aceste principii și mai departe. „Sperăm că jucătorii vor simți o conexiune și mai puternică cu supraviețuitorul lor și un sentiment de prezență în lume... astfel încât această legătură mai puternică să nu facă decât să amplifice sentimentul de vulnerabilitate pe care l-am menționat.”
În cotloanele neașteptat de înfricoșătoare ale lumii gamingului, se pare că frica nu este legată de un anume gen. Un dezvoltator apasă un buton, iar brusc, normalul devine supranatural. Dar nu e suficient să spunem că frica există doar pentru a te speria. Frica este prezentă și pentru ca lumea să pară mai vie, fiind o modalitate de a face jocul mai captivant, de a mări miza și de a le reaminti jucătorilor că, până și în lumile în care cred că au controlul, îi așteaptă mereu un element necunoscut.
Descoperă mai multe jocuri horror pe Epic Games Store de Halloween!