Știri
The Expanse: Osiris Reborn evocă elemente din Mass Effect printr-o poveste memorabilă
C
Charlie Wacholz
Oricât de mult îmi place SF-ul care mă poartă în alte lumi fără să mă lase să mă îndoiesc de nimic, e super tare și când totul are o explicație sau o legătură cu ceva teoretic real. Lumea din The Expanse a fost mereu așa, fie în cărți, fie la TV, dar abordarea asta complexă și ancorată în realitate rar funcționează la fel de bine în jocurile video. Dacă hiperrealismul și imersiunea simulată pot impresiona când vine vorba de recreat un oraș, o bătălie istorică sau grafici de înaltă fidelitate, de multe ori nu strălucesc când vine vorba de lupte, mișcare sau explorare. Iar cu cât jocul pătrunde mai adânc în meandrele ficțiunii, cu atât devine mai greu să faci realismul ăsta strict cu adevărat plăcut într-un shooter. În timpul unei demonstrații hands-off de o oră, Owlcat Games a arătat multă siguranță combinând perfect aceste elemente în The Expanse: Osiris Reborn.
În demonstrație urmărim un personaj principal creat de jucător și pe fratele său geamăn, povestea pornind după un dezastru misterios și mortal. Personajul tău și fratele lui geamăn, J, au scăpat cu o navă furată. Nava, furată din flota corporativă deținută de Protogen, o companie cu moralitate îndoielnică și planuri ascunse, i-a băgat rapid pe gemeni în necazuri. Dar înainte să înceapă acțiunea pe nava de altfel liniștită, cei doi au stat la povești cu membrii echipajului, printre care un dispecer născut într-o colonie de asteroizi. Slab din cauza lipsei gravitației și vorbind încet, obișnuit fiind cu limbajul semnelor folosit în centura de asteroizi; pentru o clipă, arborele lui de dialog m-a pus pe gânduri. Nu pentru că ar fi fost scris prost sau stângaci, ci pentru că am crezut că întreaga demonstrație va fi plină de personaje la fel de rezervate, ca stereotipurile nu tocmai flatante pe care le găsești uneori în genul SF. Dar am fost contrazis rapid de echipajul plin de culoare: de exemplu, un hangiu vorbăreț sau un bucătar grijuliu (care schimbă permanent meniul). Fiecare avea surprinzător de multe opțiuni de dialog, iar din ce am văzut, conversațiile reflectau personalitate și profunzime, nu doar clișeele obișnuite din jocurile SF de genul ăsta.
Dar nu a durat mult până când Protogen a dat de urma echipajului. Au spart comunicațiile navei și au dat un ultimatum foarte clar: „Predați hoții sau veți plăti!”, moment în care am văzut prima opțiune a poveștii. Puteai fie să încerci să convingi comandantul să pună stația în alertă, fie să te faci că nu pricepi și să improvizezi. Eu și celălalt jurnalist care a participat la demonstrație am ales a doua variantă, pentru a salva echipajul, și-am ieșit tiptil din biroul șefului printr-un canal de aerisire. Nu a mers chiar cum ne-am fi dorit.
Imediat, eroii au ajuns în bătaia gloanțelor. Au făcut tot posibilul să-și șteargă urmele schimbând practic plăcuțele navei furate, au avut parte de câteva schimburi de focuri sub acoperire în zone spectaculoase (au tras în inamici aflați pe carena navei) și s-au furișat prin cabina navei printre câteva puzzle-uri ușoare de mediu. Acțiunea era presărată cu scene cinematice și momente cu scenariu, cum ar fi bonusuri de pradă sau rute alternative de nivel, care îți arătau consecințele deciziilor, iar dezvoltatorii explicau ce s-ar fi întâmplat dacă alegeam să pornim cu nava la luptă sau alegeam alt drum pentru misiune.
Pe parcurs, personajul principal îi dă ordine fratelui geamăn, de exemplu să doboare punctele slabe din nivel sau să incendieze acoperirea inamicilor cu o grenadă incendiară. Dar nu era singurul ajutor pe care îl avea. Co-echipierii te pot ajuta chiar și când nu te afli în misiune. În cazul nostru, au activat turelele externe ale navei ca să ajute împotriva amenințării din interior. Respectând regulile realiste ale universului, lipsa temporară de presiune a avut efecte pe câmpul de luptă pentru scurt timp, până când s-a lipit de fuselajul navei. A decis și el unele alegeri mai mici, legate de ritmul și drumul din nivel, deși nu putea să ajute mereu direct în luptă. Mi se pare super modul ăsta de a echilibra companionii în stil Mass Effect fără să limitezi șansele ca personajul să devină mai important pentru tine.
Luptele controlate de jucător au părut destul de distractive, armele au un sunet satisfăcător și simți bumul sonic, chiar dacă sistemul de adăpostire nu pare inovator.
Secvența pe care am văzut-o chiar te duce cu gândul la capodopera BioWare. Și se descurcă chiar bine cu aceste asemănări. Chiar dacă nu am văzut multe inovații față de formula clasică, în afară de mici ajustări precum companionii controlați de la distanță și medii mai dinamice, totul devine clar când vezi povestea. Nu mi-am dat seama exact unde va duce povestea jocului, însă personajele și dialogurile mi-au câștigat încrederea.
Poți adăuga chiar acum The Expanse: Osiris Reborn pe lista de dorințe de pe Epic Games Store.